![]()
Ingrediente (pentru 4 porții)
1 conservă de roșii întregi descojite (400 g)
1 conservă de năut (400 g)
1 ceapă mică
1 tulpină de țelină apio
3-4 căței de usturoi
3-4 cuburi mici de parmezan
1/2 linguriță rasă de zahăr
600-700 ml de supă de legume/apă
7-8 frunze busuioc
2 linguri de ulei de măsline + 25 g unt
2 linguri de fulgi de drojdie inactivă
Vlăstari de mazăre
Zeama de la ½ lămâie
chilli
sare
piper
Preparare
Pasul 1
Tocăm mărunt ceapa, țelina apio și usturoiul.
![]()
Pasul 2
Între timp, topim untul la foc mic și călim legumele tocate împreună cu cele 2 linguri de ulei, pentru 2-3 min.
![]()
Pasul 3
Adăugăm conserva de roșii, zahărul și frunzele de busuioc proaspăt și le amestecăm la foc mic pentru încă 2-3 min.
Pasul 4
Adăugăm cuburile de parmezan și 600 ml de supă/apă, acoperim cu un capac și lăsăm să fiarbă pentru aprox. 35 min.
![]()
Pasul 5
După ce a fiert supa, condimentăm cu sare, piper și chilli, după gust și adăugăm ½ din boabele de năut spălate bine.
*boabele de năut se pot înlocui cu linte fiartă, după preferințe
![]()
Pasul 6
Punem la blender întreaga compoziție, împreună cu zeama de lămâie și 2 linguri de fulgi de drojdie inactivă.
*dacă doriți să mai subțiați supa, adăugați restul de 100 ml de apă
![]()
Pasul 7
Servim cu vlăstari de mazăre (sau de muștar, broccoli etc.) și câteva boabe întregi de năut.
![]()
Poftă bună!