Tort raw cu nuci, ciocolată și vișine

Ingrediente:

Blat:

-150g de migdale
-200g de nuci românești
-200g de curmale
-50g crackerși raw vegani cu cocos și stafide
-2 linguri de cacao nibs
-2 linguri de miere
-2 linguri de Macuchino
-50g de vișine congelate
-un vârf de cuțit de sare de Himalaya

Cremă

-300g de caju
-3 linguri de unt de cocos
-3 linguri de miere
-1 cană de lapte de cocos
-o linguriță de agar-agar fiert în 100ml de apă
*100g de vișine congelate pentru al doilea strat
*+2 linguri de dulceață de trandafir raw vegană

Decor:

-fulgi de cocos
-merișor
-flori comestibile bio

Florile comestibile le puteți găti aici.

Preparare

Pasul 1

Pregătire anterioară:
! Înainte de toate, toate fructele oleaginoase se spală în jet de apă puternic și se lasă la hidratat peste noapte, în vase diferite.
! Înainte de a fi folosite în reteţă se clătesc foarte bine.
! Apa în care au stat la hidratat nu se foloseşte.

Pasul 2

Se pregătește blatul astfel:

-se mărunțesc nucile și migdalele la blender;
*păstrăm 50g de nuci întregi

-se adaugă, pe rând, și celelalte ingrediente;

-se obține o pastă lipicioasă și consistentă.

Pasul 3
-se presară un strat de făină de cocos pe fundul unei forme de tort
(sau puteți pune o hârtie de copt)

-se montează blatul în inelul culinar cu fund detașabil, nivelându-se cu ajutorul degetelor sau al unei spatule;

-se înfig în blat cele 50 g de vișine și nucile rămase întregi.

Pasul 4

Se prepară crema astfel:

-introducem în blender nucile caju, uleiul de cocos, mierea și laptele.

-între timp, se fierbe o linguriță de agar-agar cu 100ml de apă la foc mic, pentru 10 min. și se adaugă peste crema de caju, amestecând bine până se omogenizează.

 

Pasul 5

Adăugăm peste blat ½ din crema de caju și lăsăm să se odihneacă la congelator.

 

Pasul 6

Amestecăm restul de cremă cu vișinele și dulceața de trandafir și o turnăm peste primul strat de cremă.

Pasul 7

Decor: se folosesc flori comestibile, fulgi de cocos și merișor, pe care le așezăm după bunul plac.

 

 

Pasul 8:

Se lasă la rece pentru cel puțin 4-5 ore (sau, mai bine, peste noapte).

*florile comestibile se adaugă înainte de servire, pentru a nu se ofili la frigider sau la congelator.

 

Poftă bună!

 

Rețeta video o puteți găsi aici:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *