Postul – vindecarea oricărei boli? (despre exces, cauze și remedii)

Într-o actualitate socială în care excesul devine substanța firescului, iar „mai mult” este întotdeauna primul pas către „prea mult”, am ajuns să ne întrebăm ce înseamnă puținul, ce este nimicul.

Câți dintre noi nu au spus măcar o dată în viață „lasă să fie acolo, că nu se știe niciodată”? A agonisi, a avea mai mult, a păstra ceva cu rezervă au început să extindă tot mai mult limitele îndeajunsului, astfel că nu mai cunoaștem ce înseamnă „suficient”.

Uităm că în viață trebuie să ai ceea ce ești, nu să fii ceea ce ai. Pentru că… „nu se știe niciodată!”

Articolul de față are exact acest fundament: incertitudinea.

Nu se știe niciodată, tocmai de aceea trebuie să fii pregătit spiritual, trupește și mental, pentru clipa în care vei ști. Cunoașterea deplină a vieții implică, prin firescul desfășurării ei, cunoașterea morții. Tocmai de aceea, cât timp trăim, „nu vom ști niciodată” pe deplin. Dar oare este acesta un impediment în a cunoaște?

Rădăcina oricărui exces este, de multe ori, o limitare sau o frustrare provenite din neputința de a avea.

Pentru a exemplifica acest lucru, vă oferim 4 exemple simple care parcurg 4 etape ale vieții:

  1. Copilul căruia îi este interzis excesiv să cunoască și să afle în copilărie va dori să descopere „cu exces” când va crește;

  2. Adolescentul/Adultul care va ține diete excesive pentru o perioadă determinată, se va arunca în excesul culinar când le va depăși;

  3. Părintele care nu a avut în copilărie, va oferi copilului cu exces, dorindu-și să aibă tot ce dorește;

  4. Bătrânul căruia i-a fost luat totul în perioadele regimurilor politice trecute va trăi mereu cu teama de a pierde, dorindu-și să aibă mereu mai mult, „ca să fie, că nu se știe niciodată”.

Prin urmare, excesul nu este doar o latură a educării trupești, ci, mai cu seamă, a educării minții și a sufletului.

Dă-i inimii tot ce vrea, iar ea-ți va cere mai mult. Lasă inima să înțeleagă că nu poate avea tot, iar ea-ți va mulțumi pentru puținul pe care i-l oferi. Exact ca pe un copil, așa ne educăm pe noi înșine.

De aceea, înainte de a pretinde că putem să învățăm pe altul, trebuie să ne educăm pe noi.

 

Dacă excesul este cauza tuturor bolilor, fie că sunt sufletești sau trupești, care poate fi vindecarea acestora? Postul, cumpătarea, chibzuirea.

Dacă obișnuiești să fii prea vocal, taci un pic mai mult în fiecare zi.
Dacă obișnuiești să judeci prea drastic, gândește-te un pic mai mult înainte să o faci.
Dacă obișnuiești să mănânci peste măsură, micșorează-ți porția cu câte o lingură în fiecare zi.
Dacă obișnuiești să faci cumpărături de care nu ai nevoie, cumpără un pic mai puțin data viitoare.
Dacă obișnuiești să dormi prea puțin și să te trezești prea târziu, scade ora de culcare/trezire cu 15 minute în fiecare săptămână.
…iar lista poate continua cu multe alte obiceiuri pe care, poate, nici nu le conștientizăm.

 

Cum poate postul să trateze excesul?

Există numeroase studii care au demonstrat faptul că postul negru aduce beneficii uimitoare organismului, reducând stresul, stimulând metabolismul, dezvoltând creativitatea, îmbunătățind calitatea somnului și, cel mai important,  regenerând întregul sistem celular și vindecând boli severe, precum cancerul.

În cuvinte simple, postul îți dă ocazia să oferi claritate minții, înlăturând obiceiuri nesănătoase sau redundante în care creierul se complace, așa cum afirmă specialiștii, în experiențele împărtășite mai jos:

 

Avându-și rădăcinile în Rusia, la începutul secolului XX, postul negru a fost inițiat de către Dr. Yuri Nikoalev pentru a trata unele patologii extrem de greu de controlat, cu precădere boli psihice precum schizofrenia, depresia, anxietatea, dar și bolile autoimune, astmul, diabetul, obezitatea sau diferite alergii. Fiind foarte familiarizat încă din copilărie cu efetele benefice pe care „fastingul” (postul negru) le are pentru organism, dr. Nikolaev povestește cum el și fratele său Lev erau tratați de către mama lor prin 2-3 zile de post de fiecare dată când aceștia se confruntau cu diferite afecțiuni, chiar și simple răceli.

Popularitatea beneficiilor postului a crescut, astfel încât astăzi s-a ajuns la concluzia că vindecarea unor „simple răceli” poate culmina cu vindecarea afecțiunilor grave, precum cancerul sau diabetul de tip 2. Explicația este destul de simplă și se rezumă la faptul că celula tumorală poate fi distrusă într-un regim de viață hipocaloric. Practic, nu mai este hrănită. Sigur, hrana celulei tumorale nu constă doar în hrana propriu-zisă care lipsește în perioadele de post; ceea ce hrănește cancerul este tot dezechilibrul despre care vorbeam mai sus: stres, neliniște, somn dezorganizat etc. Înlăturarea acestor factori, laolaltă cu regimul hipocaloric vor conduce la o resetare a organismului. Imaginați-vă că, dacă apartamentul vostru are nevoie de „curățenia de primăvară”, organismul, cu atât mai mult.

O altă concluzie la care au ajuns specialiștii (și cea mai puternică, de altfel) este aceea că postul negru poate conduce la întinerirea organismului, ceea ce presupune, automat, prelungirea vieții. Din aceleași motive enumerate mai sus, în urma unui studiu realizat în anul 1935, de către Dr. McCay, s-a ajuns la un rezultat uimitor: o zi de post negru poate întineri organele cu până la 3 luni.

La aceeași concluzie a ajuns și Dr. Koda Mitsuo, un renumit profesor pentru studiile sale aprofundate în ceea ce privește postul. Acesta recomanda o zi de post pe săptămână, timp de un an, pentru a conduce la o vindecare generală a organismului.

Desigur, deși aceste studii și cercetări oferă niște rezultate palpabile, practica postului are o vechime mult mai mare, din care putem trage învățăminte. Iisus a postit 40 de zile, după ce a primit Sfântul Botez, pentru a dobândi puterea cu care să ducă la capăt misiunea Lui pe pământ, Pitagora le cerea discipolilor săi să țină post pentru 40 de zile, înainte să îi inițieze în învățăturile sale, Mahatma Gandhi considera postul ca fiind o armă extrem de puternică și recomanda atât postul trupesc, cât și „jurământul tăcerii”, cel puțin o zi pe săptămână.

„What the eyes are for the outer world, fasts are for the inner.”
„Ceea ce sunt ochii pentru lumea exterioară, postul este pentru lumea interioară.”
(Mahatma Gandhi)

Recomandări:

  1. Consultă un medic înainte de a face o schimbare majoră în stilul tău de viață!

  2. Acest articol nu este un îndemn, ci o sursă de informație. Dacă vrei să îl aplici, găsește îndemnul în tine însuți!

  3. Ai răbdare cu tine și cu corpul tău! Schimbările implică renunțare, iar acestea necesită timp.În cartea sa, „Ghid practic de post terapeutic”,  Dr. Françoise Wilhelmi de Toledo explică, pas cu pas, cum să te pregătești înainte, în timpul dar și după perioada de post.

  4. Ia lucrurile treptat, crește consumul zilnic de apă, începe-ți fiecare dimineață cu hidratarea organismului tău și cu câteva guri de aer curat.

  5. Nu considera postul o dietă. Desprinde-te de strâmtoarea imaginii tale în exterior și apropie-te de oglinda sufletului tău.

  6. După o perioadă de post, consumă alimente ușoare, revin-o treptat la o alimentație cât mai curată.

  7. Consumă cât mai multe alimente neprocesate!

  8. Renunță la zahăr!

  9. Meditează, roagă-te și fii mai conștient de fiecare detaliu din viața ta!

  10. Fă sport!

  11. Dormi cel puțin 7 ore în fiecare noapte (8, în cazul femeilor)! Fiecare oră de somn de înainte de 12 noaptea face cât două ore de somn de după miezul nopții.

  12. Nu renunța!

 

Fă din viața ta o oportunitate să fii liber și împlinit, asemenea acestor oameni:

 

 

Sursele noastre:

https://pdfs.semanticscholar.org/542b/4954547b280b2a12dcc3d0fa4525952cbda4.pdf

https://cristivlad.com/the-five-stages-of-fasting-dr-nikolayev-russian-case-studies/

http://jontristermd.com/for-physicians/fasting-for-health-just-information-not-a-guidance/

Upton Sinclair, „The fasting cure” (1911)

https://apache2.pum.edu.pl/~fasting/upton.pdf

„The science of fasting” Documentary (2011) – https://www.youtube.com/watch?v=t1b08X-GvRs

https://www.telegraph.co.uk/health-fitness/nutrition/is-fasting-the-key-to-weight-loss-good-health-youthful-vitality-and-longevity/

https://cookwithyuumi.wordpress.com/2013/03/08/eating-light-eating-right-and-live-long-dr-mitsuo-koda/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2884327/

https://openventio.org/Volume1-Issue5/Kodas-Fasting-Therapy-Energy-Balance-and-Intestinal-Bacterial-Flora-AFTNSOJ-1-120.pdf

https://books.google.ro/books/about/Intermittent_Fasting.html?id=hBopDwAAQBAJ&redir_esc=y

https://theijtema.com/2013/03/30/40-days-of-pythagoras/

https://books.google.com.ag/books?id=7NQYFlwT56QC&printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *